Frumoasele noastre duminici (II)

April 22, 2019  •  Leave a Comment

 

"We'll get together then.
You know we'll have a good time then." -
Cats in the cradle

 

Până să pășim în ziua în care vom petrece timp împreună, - făcând tot ce n-am apucat, pentru că era coadă la lista cu ce trebuie, - în care vom râde, - că ne stă atât de bine cu bucuria pe chip și în glasuri, - ne împiedicăm și ne ridicăm, zi de zi, aruncând o speranță către mâine. Poate mâine vine cu ce ne lipsește azi.

Pe nesimțite, amânăm zâmbete, strângeri de mână, priviri ce tac, gânduri ce simt, povești ce s-ar putea să doară înainte să vindece. Inconștienți, amânăm. Poate mâine găsim un dram de energie.

Nu știu ce-a funcționat diferit ieri, dar m-am trezit de mână cu fiică-mea în plină desfășurare a festivalului Timfloralis! L-am ratat în toți anii anteriori. Eram noi două și puhoiul de lume, în centrul Timișoarei. Plecaserăm la o înghețată, dar am agățat din mers și aparatul foto cu cel mai mic și inofensiv obiectiv. Copiilor mei nu mai reușesc să le fac poze, decât când se pogoară vreun Sfânt sau vreo amenințare. Nu trăgeam mari speranțe să fie vreun Sfânt pe fază tura asta, iar amenințările le lăsasem sub lacăt.

Nimeni nu rămăsese acasă, toți oamenii erau pe străzi. Cozi la fotografii cu iriși, cozi la fotografii cu flori galbene, cozi la fotografii cu orice flori, cozi peste cozi! Ce ne mai place să facem poze, poze, poze! Molipsitor! Hai aici, nu te strâmba la mine, relaxează degetele, dă-ți părul peste cap, hai, poate ai și-un zâmbet?! Mă luase valul. Să tot fi trecut o oră, n-a pomenit nimic de înghețată, mi-a făcut damblaua, din Unirii până în Operei. Pe când ne-am amintit de ce veniserăm, ne era foame și sete, așa că am apucat cel mai scurt drum spre casă. La înghețată ieșim imediat, fără aparat, să fie sigur că o și mâncăm! ;) 

Uitându-mă la poze, cu tot subiectivismul pe care mi-l asum, văd cum o doză de stânjeneală, provocată de mulțimea de spectatori ce așteptau să se imortalizeze în același decor, acompaniază copilăria jucăușă, sensibilă, capricioasă și de o frumusețe gingașă a fetei mele.

Minune, îți mulțumesc și te iubesc! Habar n-ai tu cât și habar n-am eu să-ți arăt...

 

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

*** Titlul e explicat aici.

*** Pozele au prins culoare pe muzica celor de la Van Halen. 


Probabil că va urma! ;)

 


Comments

No comments posted.
Loading...

Archive
January (6) February (8) March April (3) May (2) June July August September (1) October November December
January February March (1) April May (1) June (1) July August (1) September October November December
January February March April May June July August (1) September October November December
January February March (3) April May (1) June July August September October (1) November December
January February March April May June July (1) August (1) September October November December
January (1) February March April May June July August September October November December