LOVE YOU LIKE A LOVE SONG

August 14, 2023  •  Leave a Comment

SLB_2382-2SLB_2382-2 17 iulie 2023. 

Timpul ne-a acordat, mărinimos, clipe una și una. Pentru prima dată părea că știe să aibă răbdare, secundele curgeau după cum ne bucuram noi de ele. Era nunta lor, a Gioiei și-a lui Andrei, iar mie mi-a rămas, până în momentul în care scriu aceste rânduri, agățat în memorie gândul că totul a decurs exact cum și-au dorit cei doi. Oamenii dragi erau prezenți, zâmbetele nu și-au părăsit locurile, deși emoțiile n-au fost sfioase deloc și mai ploua, pe ici, pe colo, cu lacrimi de bucurie.

Am fotografiat cu tot dragul de care sunt eu în stare prezentul acela ce ne zâmbea autentic și bun, de-ți venea să-l ciupești, să te convingi că-i real și să mulțumești că ești acolo, contemporan cu el. Am trăit momentele lor ca și cum ar fi fost ale mele, pentru că energia benefică a celor din jur se prinde mereu de mine ca un scai de care nici c-aș mai scăpa. Nu există oboseală pe care să n-o înving în luptă dreaptă când sunt fericită, iar fericirea mea vine de la ceilalți, n-o pot contraface, am încercat. N-am îmbătrânit degeaba și mai știu că bucuriile astea nu-s izvor nesecat, așa că nu le iau for granted, iar dacă am ocazia, le îmbrățișez cu tot sufletul.

Mi-au fost dragi cu mult înainte de nunta lor, dar cumva, după eveniment, am simțit că plec acasă nu doar cu amintirile de atunci, ci și cu o prietenie căreia îi crescuseră rădăcini mai adânci. 

Gioia și Andrei, încrederea voastră a sădit în mine sentimente pe care încă le decantez. În momente în care îmi venea să mușc cu ciudă din viață, întoarcerea la fotografiile voastre mă liniștea și-mi mai dădea un ghiont pentru viitoarea zi, ce brusc, era mai bună.

 Vă mulțumesc și vă doresc pentru totdeauna, exact ceea ce aveți acum: sănătate, iubire și oameni pe care să puteți conta! 

În încheiere, vă las oamenii care s-au făcut responsabili de reușita despre care tocmai v-am povestit. Sunt convinsă că niciunul nu a fost ales întâmplător, dar lui Silviu Predescu vreau să-i mulțumesc eu, în mod special, pentru tot. Fără el, povestea nu ar fi fost la fel. 

Mai multe fotografii, găsiți aici: galerie foto
Locație: Venue Timișoara

Flori: Atelier Nicolle
Make-up: Andreea Todor
Coafor:  FresHair88
Muzica: Doriana Talpeș și DJ Dodo
Rochia: Eleganza by Ramona Alexandrescu

 


 

 


Comments

No comments posted.
Loading...

Archive
January (6) February (8) March April (3) May (2) June July August September (1) October November December
January February March (1) April May (1) June (1) July August (1) September October November December
January February March April May June July August (1) September October November December
January February March (3) April May (1) June July August September October (1) November December
January February March April May June July (1) August (1) September October November December