2023 a fost anul furtună din viața mea! Dacă n-ar fi fost așa, nu-i supraviețuiam, mi-e limpede ca cristalul și Ozana cea frumos curgătoare. Nu mi-a dat timp să analizez, să decid, să iau taurul de coarne, m-a luat pe val și ziceai că m-am născut navigând! Abia acum, privind retrospectiv, minunându-mă că sunt, îmi dau seama că ar trebui să-i mulțumesc pentru câte momente faine, pentru toți oamenii din ele, mi-a răsturnat în drum.
Oricâte scenarii aș scrie înainte, nu-i chip să-l nimeresc pe cel real, când vine vorba de o nuntă! Și zău că-mi notez, în minte, fiecare moment, știu „exact” ce și când va trebui să fac! Fotografiez nunțile cu plăcerea cu care fumez, și așa cum m-am învățat să nu mă mai cert pentru viciul ăsta al meu, așa m-am învățat și să accept că lucrurile nu se desfășoară conform planului scris în mintea mea, ci, de fiecare dată, după un curs pe care nu-l pot -mereu- controla. Ce pot însă e să-l păstrez în amintirea protagoniștilor.
-Nu mergem la nuntă, mergem la concert! Așa mă încurajau prietenele Anei și ăsta a rămas leit-motivul evenimentului din 15 iulie, despre care abia acum apuc să vă povestesc. Și la ce ce nuntă-concert am mai participat! Q Band ( cea mai mare trupă din vestul României) și Doriana Talpeș au fost responsabili cu atmosfera și n-au precupețit oamenii ăștia niciun efort, de ziceai că toate bateriile, cheful și voia bună le-au cumpărat singuri, iar acolo aveau de dat, cu mărinimie, oricui le-ar fi așteptat cu sufletul deschis. Pe mine m-au prins atunci ca-n niciuna din celelalte dăți.
Am savurat fiecare moment al petrecerii cu plăcerea aia fantastică ce te lovește uneori, când te aștepți mai puțin, și pe care, când încerci s-o descrii, simți nevoia să inventezi un nou dicționar, pentru că bagajul lingvistic pe care îl deții e prea sărac. Recunosc, relaxarea m-a pălit abia după ce am reușit să număr, nici acum nu-mi explic cum, vreo zece cadre cu mirele și mireasa. Unde mireasa voia fotografii înainte de nuntă, iar mirele zicea:
-Câte cadre?
-Două!
-Ok!
Și se ținea de cuvânt, preț de două cadre, puteam să fac ce voiam eu. Apoi, ba! Uite-așa, am apelat la reconfigurarea traseului și la mângâierea divină. Oricare putea să intervină mai întâi. :)
M-am așteptat la o nuntă frumoasă, îi știam pe ei, le știam o parte dintre prieteni și-mi era suficient. M-am așteptat să nu-mi fie simplu. M-am așteptat să-mi placă enorm și să mă bucur cot la cot cu ei. M-am așteptat la emoțiile mele, le știu bine, suntem chiar prietene. Când îmi lipsesc, zici că n-am o mână funcțională și-i bai. Doar emoțiile Anei, pentru că nu aș fi crezut vreodată că poate cineva să simtă mai acut decât mine, - da, am avut neobrăzarea să cred asta - și trupa Q Band, care mi s-au pliat pe suflet și tot tăvălugul din el ca nimeni alții, m-au luat pe sus și m-au purtat într-o uimire mai mare ca altele.
Vă mulțumesc, dragii mei! Vă doresc fericire și curajul s-o visați când pare că e de neatins.