Take me to church - Ioana
Uneori, când o iau la galop prin viață, convinsă că sunt un fel de Porthos feminin și mă descurc impecabil, indiferent de ce-mi iese in cale, de undeva apare câte-o mână ce-mi dă una, mai prietenește sau nu, după cap, cât să mă opresc și să mă uit mai atentă în jurul meu, să-mi analizez și să-mi număr bucuriile.
Cam așa mi s-a întâmplat și acum. La spartul târgului, cum s-ar zice, pe când politicienii noștri au scos Covidul din starea de alertă, eu am prins un pui de boală, că tot eram datoare. Cu butonul HOLD apăsat, am timp să îmi amintesc de evenimentele care mi-au scos în drum oameni pe sufletul meu, am timp să răsfoiesc albumele de fotografii, să zâmbesc, să mă critic, să-mi promit că data viitoare voi face mai bine.
Pe protagoniștii poveștii de azi i-am cunoscut acum vreo 3-4 ani, iar de atunci ne-am întâlnit în câteva momente importante din viața lor. Printre clickurile pe care le-am făcut eu, ca fotograf, am făcut click și noi, ca oameni. Cel mai fain lucru care mi se poate întâmpla în meseria asta e să îmi fac prieteni din cei care mă caută, inițial, pentru serviciile pe care le pot oferi.
Au oamenii ăștia o energie bună care se transmite celor ce le stau prin preajmă. Să le fotografiez botezul micuței Ioana a fost pentru mine o onoare și o bucurie continuă. Nici după ce-am ajuns acasă, la finalul zilei, n-am scăpat de zâmbet, am adormit cu el. Îl simt și acum , scriind aceste rânduri, cum dă să îmi dezvelească dinții, încleștați în concentrare. Ei și prietenii lor au scris mica istorie a unei zile luminoase și fericite, bazate pe bucuria de a fi împreună. Sunt recunoscătoare că m-au ales să le fiu alături, să respir, să văd și să simt alături de ei.
