Când o să fie o zi în care n-am fost e poetica lui mâine.

L-am cunoscut în cel mai emoționant 8 aprilie din viața mea, acum 7 ani, la ora ceaiului englezesc. Înainte de a deveni mamă, îmi întrebam prietenii ce-și trăiau începutul vieții ca părinți, îngrijind ghemotoace de ființe dependente de iubire fără condiții: Oare cât poți să simți?! Răspunsul n-a venit decât deodată cu Sabina, care mi-a dat prima măsură. Horia a plusat, să simt la dublu!

Happiness is amazing. It's so amazing that it doesn't matter if it's yours or not! - Am auzit replica într-un serial, pe Netflix. M-a pălit fix în moalele sufletului.

Ziua care tocmai a fost am planificat-o, în ciuda tuturor reticențelor mele când vine vorba de planuri de viitor, anul trecut, în septembrie. Am ajuns atunci mai devreme la o petrecere unde am fost invitată să fac niște fotografii. Cu emoțiile pe care le am mereu, am intrat în Club Norișor. Un bărbat zvelt și foarte înalt aranja niște baloane. După ce m-a salutat dezinvolt, a adăugat zâmbind:

- Uite, i-am luat un unicorn, îi plac unicornii, crezi că se va bucura? 

Sunt momente și replici care-mi rămân pe viață undeva în memorie, așa cum altele mor de cum se petrec. Gesturile astea mici, pe care le faci dezinteresat, doar pentru a aduce bucurie unui copil pe care încă nu-l cunoști, dar care va veni să își petreacă câteva ore la tine la club, sunt cele din prima categorie. Am știut atunci și acolo că, de va fi să organizez vreo petrecere altundeva decât acasă, am găsit exact locul și omul cu care să lucrez. Pe soția lui am cunoscut-o puțin mai târziu, dar nu făcea notă discordantă. A devenit antrenoarea de baschet a lui Horia în scurt timp. 

Când a intrat pe ușă tipul ăsta cu zâmbetul întins de la o ureche la alta, copiii au chiuit. Alergau către el din toate părțile, să-l imbrățișeze, să i se urce în brațe, să-l pupe. După ritualul acesta prietenos până la cer și-napoi, de-mi zâmbeau și mie și ochii și obiectivul foto, s-a pornit distracția. Era Nini Andrei, cum aveam să aflu mai târziu. M-a binedispus pe ziua în care eram și pe vreo două săptămâni în care n-am fost încă. Și uite-așa, exclus altfel, am pus la bătaie petrecerea lui Horia cel de 7 ani. 

În februarie și-a făcut invitațiile, scriind cu mânuța lui numele tuturor prietenilor pe care îi voia prezenți. N-am intervenit, l-am lăsat să-și savureze momentul în tihnă, exact așa cum voia. A pus literă după literă, atent, silabisind fiecare nume în parte. Au venit toți, cu o singură excepție, care-i prea departe de noi, iar Horia a concluzionat că va merge și va face o petrecere și cu prietenul lui absent. 

De data asta, la ziua mea nu vreau să plângă nimeni!

Ziua de ieri a fost rotundă. Cu soare, exact așa cum și-a dorit, să poată ieși să se joace în curte. Cu tobogane gonflabile și trambuline, cu prieteni mici și mari, pe categorii de vârstă. Cu sora mea, ce mă iartă și se încăpățânează să-mi stea alături. Cu mama. Cu Bogdan cel zvelt și foarte înalt, gazda ireproșabilă la care mă așteptam. Cu Nini Andrei, maestrul de ceremonii, impecabil și mereu cu replica potrivită. S-a jucat cu copiii cu o bucurie autentică, molipsitoare, pliindu-se pe toate dorințele, inclusiv ale mele. Prin urmare, în ziua în care suntem, 8 aprilie, aproape de ora ceaiului, eu mă grăbesc să las zilelor ce n-au fost încă amintirea poveștii unei petreceri așa cum a visat-o Horia. Vă mulțumesc tuturor celor care ne-ați fost aproape, trăind alături de noi emoția copilăriei. Bogdan, Silvia și Nini, mă bucur că v-am întâlnit, încă mă gândesc la petrecerea de ziua mea! ;) 

***

- Mama, o să mai pot să petrec la Club Norișor, cu Nini? m-a întrebat la miezul nopții, când încă nu dormea de surescitare. 

- Când? întreb amuzată.

- La 8 ani! îmi spune îngăduitor.

- Avem un plan! Dormi! Vine ziua în care încă n-ai fost și mergi la școală, să duci bomboane colegilor.

- Bogdan mi-a dăruit o motocicletă de lego, știi? Are multe piese de lego. Și mi l-a dat și pe Khai... mi-a mai șoptit înainte să adoarmă.

La mulți ani, Horia! Te iubim!

Toți ăștia, ai tăi!

,