Amintirile se cern în moduri ce-mi rămân necunoscute. Rămân în memorie frânturi de care mă mir și mă bucur deopotrivă. Pentru restul, există fotografii.

Acooo... Acooo... Dădea din mânuțe și gângurea pe măsuța mică din biserica mare, în timp ce preotul își continua, zâmbind, predica. Lumina curgea din dreapta sus, peste noi și direct în sufletul meu. Participam la primul botez în calitate de mamă. Primul copil gângurea fericit, acceptând îngăduitor întâmplarea zilei.

În același decor, la câțiva ani distanță, Horia plângea cu suspine adânci. Pe aceeași măsuță, se revolta cu toată forța din corpul lui mic și fragil. Am înaintat către el cu sticluța de lapte, fără să mă întreb dac-o fi voie sau nu. Mintea mea nu funcționa pe bază de întrebări, ci de instincte. Preotul a zâmbit, anunțând audiența că vom lua o scurtă pauză de masă. Apoi am observat lumina, iar cea de-a doua întâmplare s-a trăit în ritmul spiritual obișnuit.

În ziua de 4 mai, Alexandrina a apărut frumoasă și cuminte, în rochița cu floricele, pregătită să trăiască întâmplarea ei. Curioasă de Cartea din care se scurgeau cuvintele, lăsându-și ecoul în spațiul generos al bisericii, întindea mânuțele, să ajute și ea la întoarcerea paginii. Îi era bine în brațele nașului. Lumina era acolo, curgea prin stânga de data asta, iar în mine coborâse o liniște caldă. Un zâmbet mi s-a lipit de buze și n-a mai plecat. Personajul nostru principal a ascultat toată predica extrem de atentă, până la dezbrăcatul în public, când a hotărât să ne comunice cu vehemență că nu-i de acord cu așa ceva! Cine o poate condamna?! :) Am surprins priviri îngăduitoare, zâmbete și bineînțeles, o umbră de crispare pe chipul mamei. Îmi era cunoscută trăirea ei și chiar mi-am permis,  să-i fac amintirii mele cu ochiul. Doar pentru o clipă, apoi am revenit la oamenii care mă făcuseră parte importantă din întâmplarea lor. 

Alexandrina s-a întors în brațele părinților, iar în sufletul ei s-a reinstaurat pacea. Petrecerea de după a adunat într-un cadru rustic și binevoitor prietenii, familia, cheful și voia bună. Nici n-am simțit cum a trecut timpul, dar am simțit din plin atmosfera cordială, în care toate piesele se potriveau. Trăiseră momente multe și importante împreună, doar ce adăugau unul, cu mine alături. Cu gândul ăsta și cu un sentiment recunoscător pentru toată prietenia pe care mi-o arătaseră, am încheiat o zi plină. După două săptămâni, amintirile se cern, dar dragul de personajele din ele rămâne.