Frumoasele noastre duminici

April 03, 2019  •  5 Comments

- Așa cum suntem sau festiv? m-a întrebat Claudia, atunci când i-am spus că mi-ar plăcea să-i mai fotografiez o dată, în formație completă.
I-am răspuns că naturalețea le vine mănușă, dar am lăsat-o să decidă unde, când și mai ales cum aveam să-i opresc în timp.

***

Intru în casa cu ferestre mari, ca cele pe care mi le doresc într-o zi și în viața mea. Răspund zâmbetelor și-mi opresc pentru o clipă ochii asupra lalelelor ce ocupă masa cu umbra lor. Ușor și sigur, mă învăluie energia aia pe care o resimți în rare ocazii, de-ți vine să o pui la pachet, că nu știi niciodată când ai nevoie de ea și nu-i!

- Ăștia suntem! Îmi face cafeaua, zâmbind. Poartă pantalonii de pijama și o cămașă. Îmi râde sufletul, vesel. Nici dacă-i dictam pe litere și culori ideea din povestea ce mi-o doream, n-o punea mai bine în scenă. Copilul mijlociu e îmbrăcat într-un costum de Spiderman, c-așa vrea el. Soarele se hlizește la noi ca un puști căruia abia îi crescuseră toți dinții, bucuros să se laude cu ei. Știu că-mi va încurca bine planurile, cu jocul lui de lumină dură, dar îl iert. Prea i-am dus dorul toată iarna.

Imediat ce eu și mama lui ne așezăm la o poveste, mezinul se conectează la sursa lui de lăptic. Îmi scot aparatul de fotografiat din rucsac, să-l am la îndemână. Din priviri, caut zonele mai umbrite, doar cât să-mi dau seama că o fac degeaba. Oricum, nu am de gând să-i aranjez, să-mi râdă frumos în obiectiv. Continui să le urmăresc joaca și treaba, ambele serioase, doar pliate pe categorii de vârstă. Omul mare profită de puținul timp liber pentru a face ordine printre lucrurile proaspăt mutate la casă. Oamenii mici profită de copilărie, de dinozauri și de jucăriile redescoperite. 

- Pistolul ăsta l-am primit demult, dar nu mi l-au dat părinții atunci. Aprob, în gând și cu voce tare, gestul părinților. De-aș putea, aș desființa și armele de jucărie. Băiatul zâmbește jucăuș. În camera lui, îmi explică ceva despre jocul video în desfășurare pe ecranul TV-ului, mînuind maneta cu o dexteritate demnă de invidia mea sinceră. 

Piticii nu părăsesc lumea dinozaurilor. Ce i-ar mai plăcea lui Horia! mă gândesc. Mi se face o scurtă prezentare a foștilor locuitori ai Pământului, iar eu mă bucur de moment și de faptul că pot să-i prind pe toți, în același cadru. Cu umbrele hotărâte să participe la momentul nostru fotografic cu tot!

Obosit de joacă și de neobișnuita căldură a zilei, mezinul se predă somnului în brațele bunicii cu zâmbet luminos. Mi-e dragă, aduce cu mama și cu liniștea.

Stau puțin peste timpul preconizat, savurez o țigară în plin soare. Îmi place. Doar Spiderman mai rămâne cu noi în curte. Nu, nu și-a schimbat costumul, în ciuda rugăminților, rezistă cu încăpățânarea specifică anilor săi. Foarte interesat de niște insectare și un teanc de reviste cărora le venise rândul la a fi puse în ordine, măcar se mută puțin la umbră. Mai opresc niște clipe, în câteva cadre. Cei trei, descoperind și organizând comori. Cei doi, mari, într-un gând îmbrățișat...

Le mulțumesc și mă întorc la ai mei și la duminica noastră neîncepută. 

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________

*** Dacă titlul ales nu s-ar fi născut în gândurile lui Ioan Chirilă, acum mulți ani, sigur s-ar fi născut săptămâna trecută, în mintea mea. Cum nu poate avea decât un părinte, mi se pare firesc să vă amintesc de cartea dedicată campionatului mondial de fotbal din Mexic din 1986, care doar la mine acasă a fost citită de peste 100 de ori.

*** Pentru fiecare calup fotografic, îmi caut în timpul editării un fundal sonor. De data aceasta, pozele au prins culoare pe muzica celor de la Vița de Vie. Deși îi cunosc de-o tinerețe bună, parcă acum i-am ascultat pentru prima dată. Cuvintele poveștii de mai sus mi s-au derulat în același timp, în gând. Mai greu a fost s-o așez în pagină, de teamă ca-n proaspăta mea stângăcie în mânuirea cuvântului scris, să nu fac vreo nedreptate momentelor.

*** Câteva fotografii, alese cu greu, să nu fie nici prea multe, nici prea puține, mai jos.

 











Probabil că va urma... ;)


Comments

Sorana Bordas - Image maker
Dragă Mugur, îți mulțumesc pentru prezență și impresii. Cu cât intră timpul meu mai mult la apă, cu atât apreciez faptul că mi-ai lăsat două vorbe. Cam la fel mi s-a mai spus, deci ceva am transmis corect și mă bucur.
Mugur(non-registered)
Nu știu ce să spun că mi-a plăcut mai mult, povestea sau fotografiile. Pot să-ți spun că, după ce am văzut prima imagine, povestea s-a derulat în fața ochilor mei, pentru ca apoi să o regăsesc în restul fotografiilor exact așa cum ai descris-o prin cuvinte. Așa că nu știu să-ți spun la ce te pricepi mai bine, la fotografii sau la cuvinte.
Sorana Bordas - Image maker
Claudia, mulțumescul e și de partea mea!
Te pupific!
Claudia(non-registered)
Sorana a venit si, paf! Ne-am conectat! Nu a fost shooting nici o clipa. Camera parca nici nu era. Era povestea noastra pe care ea o asculta. Ea s-a miscat alaturi de noi si cu noi in acelasi ritm.
Povesti incepute de mine si continuate de ea!!!
Sorana, multumesc!!!!!
Maria(non-registered)
Minunat!
No comments posted.
Loading...

Archive
January (6) February (8) March April (3) May (2) June July August September (1) October November December
January February March (1) April May (1) June (1) July August (1) September October November December
January February March April May June July August September October November December