În data de 21 ianuarie, i-am dat Irealiei drumul în virtual. Tot atunci, v-am rugat să mă ajutați cu identificarea punctelor slabe ale site-ului și am promis o ședință foto persoanei care mă va face să exclam: „Da, măi, cum de nu m-am gândit la asta!” Deși gândesc mai mult decât prescrie regulamentul de trai, asta nu presupune automat că o fac și bine sau cu respectarea sănătății emoționale proprii, deci sarcina pe care am lansat-o nu era tocmai una ușoară. 

Am primit câteva mesaje de la voi, - dacă credeți că nu v-am răspuns, căutați-mă prin spam, se pare că asta pățesc adresele de e-mail noi, ajung la gunoi! :) Toate analizele - cu o singură excepție - s-au referit strict la aspectul site-ului. Ochi mai experimentați au remarcat anumite defecțiuni tehnice sau lipsuri, pe care fie le-am remediat, fie urmează, doar să mai învăț câte una-alta din meandrele platformei pe care am ales să-mi cazez lumea virtuală. Tuturor celor ce și-au făcut timp să-mi scrie și să mă îndrume într-un fel sau altul le mulțumesc și le ofer un discount de 25%, în cazul în care vor avea nevoie de serviciile mele. Am eu o slăbiciune pentru oamenii care își rup din timpul lor și îți arată că mesajul tău n-a rămas atârnat în gol. Mare lucru, mai ales când miza nu-i o întâlnire cu Steve McCurry, ci cu Sorana Bordas. :)

Acestea fiind zise, iată câștigătorul! ;)

„...din scris mi-a părut tot drumul ăsta până la irealia o suferință, (...) mi s-a părut că ai descris ca un drum bolnăvicios dacă vrei...” 

Am citit de vreo trei ori rândurile de mai sus, să mă asigur că înțeleg bine. Apoi mi-am spus că, pe lângă cheia în care scrie cineva, mai contează și cheia în care se citește un text. Îmi era destul de greu să accept că taman la primul articol de pe blogul ăsta, eu dădeam într-o parte, dar crăpa în alta! După vreo două zile, mi-am găsit gândul sâcâitor tot acolo, atârnat de-o mirare. Recitind ce scrisesem, m-a trăznit: „Da, măi, cum de nu m-am gândit la asta?!” Degeaba întrebasem un prieten, înainte de publicare, prietenii sunt subiectivi. Ei mă pot vedea cu o bere în mână, povestind exact cum am scris pe blog, dar cu gesturile și mimica de rigoare mai degrabă stârnesc hazul decât să trimit după perfuzii. Celor ce nu mă cunosc personal însă le transmiteam, din prea mult avânt și lipsă de exercițiu cu creionul, un mesaj greșit.

Andreea Bălan, îmi revine plăcerea și bucuria de a-ți anunța câștigarea acestui premiu! Ședința foto e a ta! Stabilim detaliile pe e-mail sau la telefon, cum preferi. Și mulțumesc, am rescris textul, aducându-l într-un climat mai temperat. :)