Adrian ținea în brațe un copil și un scaun de lemn, moștenire de la bunica. Indah își purta zâmbetul ăla cald și vesel, pe lângă câteva plase. Fetița lor cea mare își adusese bucuria, toată. Și-a întins brațele către mine și mi-a dăruit îmbrățișarea copilăriei fericite.

Sufletul își revenea din amorțeală.

Plouase și era înnorată ziua. Meteo dependentă de când mă știu, plouată și mohorâtă eram și eu, dar nici să amân ședința foto promisă nu voiam. Rar, dar mi se mai întâmplă să iau deciziile corecte!

Până la final, soarele se hlizea prin geam, desenând o fereastră luminoasă pe fundalul foto. L-am lăsat. Eram gata contaminată de bucuria, optimismul și pofta de viață pe care mi le-au adus musafirii mei. Mereu am primit mai mult decât am avut eu de oferit. 

Fotografiile le-am prelucrat la ceva timp după ședința foto, când starea de spirit m-a ajutat să redau un pic din ceea ce oferă familia lor.

Cu permisiunea personajelor, vă arăt câteva cadre, la câteva zile după ce le-am predat, când întorcându-mă la ele, am decis că n-aș schimba nimic. 

*** Titlul e explicat aici.

*** Pozele au prins culoare pe muzica celor de la Linkin Park