Gânduri pentru Mara

May 30, 2019  •  2 Comments

Cei care mă cunoașteți preț de mai mult de-o șuetă, știți că am obiceiul să mă atașez de oameni brusc și aparent fără motiv. Sunt acele gesturi mici, care se strecoară neobservate și pentru cei care le fac, dar care au asupra mea o influență absolută. Cedez instinctului și îi îndrăgesc pe autori fără termen de prescriere. Am pățit-o de două ori anul trecut și o dată (deocamdată) anul ăsta, deci cu măsură. Asta mă face să cred că nu mi s-au dat peste cap anumiți indicatori din creier și că tot ceea ce simt e autentic.

Acum vreo 10 ani, dacă nu mai demult, mi-am imaginat cum aș putea scrie povești personalizate. Aveam deja primul copil pe care să-l transform în personaj de basm, dar realitatea a învins fantezia, iar gândul meu a rămas atârnând în gol. Până azi. Povestea de față îi are ca personaje secundare pe Bogdan și Silvia, rolul principal revenindu-i Marei, fetița lor.

***

Fetița, micuță cât un bob de mazăre, stă pe un colț de vată pufoasă din Norișor, orașul fantastic, aflat în Universul copiilor. Se spune că de-acolo se vede cel mai bine pe Pământ, iar copila noastră și-a găsit, după îndelungi căutări, locul perfect, care să-i ofere priveliștea neîngrădită. Instinctual, se simte așteptată cu emoție, dar încă nu reușise să-i aleagă pe cei doi tineri care aveau să-i devină Părinți. Era prima hotărâre importantă din viața ei, își decidea viitorul. 

- Uite, își înghionti ea prietena de veghe, arâtând cu degetul în jos, îi vezi pe cei doi? Simt că ei sunt, se află chiar pe direcția ochilor noștri! Le ascult gândurile de când i-am observat, eu sunt ceea ce-și doresc ei, iar ei sunt ceea ce-mi doresc eu. Nu am trăit încă o asemenea poftă de drum, ăsta trebuie să fie începutul, așa cum ni s-a explicat. 

- Cine, bărbatul acela înalt cât un munte? Dacă ne-am afla la picioarele lui, nici nu ne-ar vedea, atât suntem de mici.

- Da, da! Uite, povestește cu tânăra frumoasă, cu privire jucăușă, căreia îi place cafeaua. Tocmai o bea pe-a treia! Îi văd de aici cât sunt de nerăbdători. Cred că va trebui să le dau niște explicații când ajung în brațele lor! Copila nici nu-și mai aude partenera de povești, atât e de entuziasmată de moment.

- Eu nu vreau să pleci, scânci aceasta. Ești prietena mea cea mai bună, ce-o să mă fac aici, singură? Mie încă nu-mi dă nimic ghes să pornesc spre lume, să cresc! Cu tine timpul nu rămâne blocat într-o clipă mare și plictisitoare! Povestim câte-n lună și-n stele, ba chiar și pe Pământ, că acolo se întâmplă cele mai mari grozăvii! 

- Nu te întrista, va veni și momentul tău, așa cum a venit acum, pentru mine. Uită-te și tu la ei. Par mari și puternici, dar sensibilitatea nu le e străină. Ce frumos le completează înfățișarea! Au momente când nu-s atenți și lasă îngândurarea să le umbrească bucuria de-a fi împreună. Le lipsesc, nu vezi? Și mi-s dragi, așa, brusc și dintr-o dată!  Se oprește din tăvălugul vorbelor. Rămâne cu gândurile plecate o vreme, apoi continuă cu voce sugrumată de emoție: Cred că așa se simte iubirea de părinți... Ca o plapumă caldă și protectoare. 

Privesc amândouă înspre furnicarul de pe Pământ, apoi iar una spre cealaltă. Se aseamănă, cumva. Au aceeași determinare în gesturi și zâmbetele scumpe la vedere, le oferă doar celor care le merită. Pot sta de vorbă întruna, fără să se plictisească. Cineva le spusese că sunt suflete pereche. 

- Oare cum cobor?! întreabă mai mult pentru sine fetița ce se pregătește de întâlnirea vieții ei. Am uitat explicațiile, continuă ea, oarecum mirată de propria-i neatenție la lecțiile importante.

- Știu eu, șoptește cealaltă. Mă gândesc, totuși, dacă să te las să pleci... Adică, te-aș putea păstra doar pentru mine, aici, pe colțul ăsta de vată. Să privim în jos și-n sus, să povestim...

- Vezi că mă necăjești, o întrerupe copila cu păr bălai și ochi de ciocolată neagră. Cum să spui că ești prietena mea, iar când am nevoie, tu să refuzi să mă ajuți, deși ai putea?! Mă mut singură pe un alt colț! Hotărâtă, dă să se ridice, dar se simte apucată de braț și trasă înapoi.

-Stai, nu te supăra pe mine! Îți spun imediat, doar să-mi fac curaj! Te iubesc mult, să știi. N-ai auzit și tu că cei care iubesc mult fac prostii? Iartă-mă. Vorbește cu bătrânul Aram, el îți va spune pe unde va trebui să cobori și numărul exact de trepte care te desparte de brațele dorite. Dar nu pleca fără să-mi dai o îmbrățișare și pupicii, te rog. 

Îmbrățișarea fetițelor stoarse câțiva stropi emoționați din norii din apropiere. Un soare cu lacrimi păzea ziua aceea pe Pământ. Silvia și Bogdan nu știau ce să facă mai întâi. Îi copleșise o bucurie nouă, impecabilă. În clipa în care copila cu ochi de ciocolată neagră luase hotărârea, pe colțul pufos pe care își petrecuse viața de dinainte de Pământ, aflaseră și ei că aveau să devină părinți. În sfârșit. De prima îmbrățișare a minunii lor îi mai despărțeau 2205 trepte, cât o fi însemnând asta în luni pământene. 

În acest timp, personajul nostru își făcea bagajul cu care avea să intre în viețile celor ce-i vor deveni protectorii iubitori, în mod necondiționat. Avea câte ceva pentru amândoi aleșii ei, ba chiar și pentru bunica maternă, cu care intuia o relație specială. Pentru mama sunt deja o minune, așa că îi mai duc bucurie și puritate, își spuse ea, hotărâtă. Pentru tata sunt iubire, voi completa cu fericire și inteligență. În plus, voi fi sufletul și comoara bunicii, deși ea încă nici nu are habar. Să fii mamă e lucru mare, dar să ajungi bunică... Ah, câtă bucurie vom împărtăși noi, și cum o să ne mai înțelegem pe limba noastră!

-Sunt gata! a strigat, coborând voioasă prima treaptă. Prietena ei dragă îi făcea cu mâna și îi striga ceva cu vocea amorțită de tulburarea ce-o cuprinse. Nu se putea întoarce, timpul se scurgea zgomotos.

- Vin și eu, nu te las singură acolo! Vântul luă cu el ecoul glasului micuței rămase în Norișor. 

***

De la întâlnirea lor din 22.05. 2018, zilele trecute s-a împlinit primul an. Rotund, vesel, fericit. Cei doi părinți au aflat de-o vreme că Mara, minunea și iubirea lor, își va întâlni, prin septembrie, sufletul pereche. Surioara ei coboară treptele spre Pământ.

 


Comments

Sorana(non-registered)
Vă mulțumesc din suflet! Fără personajele din el, nu s-ar fi scris. ❤️
Grădinaru Csilla(non-registered)
Un articol minunat! Te atinge la suflet!!!Toată admirația mea Soranei!❤
No comments posted.
Loading...

Archive
January (6) February (8) March April (3) May (2) June July August September (1) October November December
January February March (1) April May (1) June (1) July August (1) September October November December
January February March April May June July August (1) September October November December