India - a journey of a thousand feelings - VIII

February 05, 2019  •  Leave a Comment

Capitolul VIII World in my eyes

 

Let me take you on a trip
Around the world and back (…)

I’ll take you to the highest mountain…
Cine-a pus bolovanu-n drum? Excavatorul. Excavatorul ne-a pus bolovanu-n drum. Când ne-a pus excavatorul bolovanu-n drum? Cu fix 5 secunde înainte să trecem de porțiunea respectivă. 1, 2, 3, 4, 5! Pac! Bolovanu’! Și l-a lăsat acolo, deși noi căscam uimiți și ochii și gurile și speranța că se joacă doar, ne testează. Am așteptat cuminți multe minute, lăsate libere, să tot formeze o oră!

Excavatorul ne mai hrănea optimismul made in Himalaya și cobora panta către bolovanul căruia îi alăturase, în răstimpul așteptării noastre, un morman zdravăn de pietriș, nisip și alți bolovani, mai mici, dar nici vorbă să miște ceva din drum în orele imediat curgătoare. Eram la vreo 4 km de destinație, dar era cald, aerul se îneca și el de la praf, iar traseul se prevedea destul de periculos. Ar fi trebuit să ajungem în Skiu, dar n-a fost să fie, așa cum n-a fost să vizităm Istanbulul. N-am aflat dacă făceam față unui trekking mai serios, pentru care aveam gata pregătite toate îndemnurile menite să mă conducă la destinație. Ne-am servit cu câte-o porție de răbdare indiană și am cerut reconfigurarea traseului. Noroc cu Likir Gompa, ne-a salvat rămășițele zilei.

Khardung La – cea mai înaltă trecătoare motorizată din lume. Ai zice că, odată scoborâtă din microbuz, m-am ploconit în fața muntelui, mută de uimire, admirație și mulțumire că am ajuns să trăiesc la cote atât de înalte. Ei bine, nu! Am căutat, disperată, prima toaletă în care să pot păși fără să calc în rahat fără fistic! Yes, this is better than the others, mi-a spus indianca ce ieșea din spatele ușii ce deschidea ultima mea șansă. It’s now or… Am făcut un pipi de la înălțimea de 5300 și ceva de metri, cu eșarfa legată de nas, rugându-mă să ies pe picioarele mele din dreptunghiul ăla infect. Abia apoi m-am ploconit în fața muntelui, mută de uimire…

Două lucruri rare am văzut acolo: un curcubeu circular și pe Tzecu emoționat! He did it again! The ladies and Laurențiu erau pe acoperiș, la jumătatea turei indiene.

Ne-am dat cu greu duși din vârf, dar trebuia s-o luăm la vale. Ținta zilei era sătucul musulman Turtuk, aflat la 12 km de granița cu Pakistanul. Cu toate că am amânat diverse opriri pentru ziua întoarcerii, tot ne-a prins întunericul pe drum, iar imaginația și filmele văzute și-au dat coate. La un eventual atac al tâlharilor, iacilor sau marmotelor, că deh, nu știi ce-ți aduce Himalaya noaptea, ca hoții, arma noastră principală era sprayul contra țânțarilor tropicali! Ne-am liniștit buștean la gândul că lați i-am fi lăsat, la o adică.

Turtuk s-a dovedit sătucul lui No Photos! No Photos, strigau, de la prichindei la tănțele de vârste incerte și nu era chip să-i convingi, pe cei mai mulți dintre ei, să lase garda jos. Dacă găseam câte-o fetișcană mai îngăduitoare cu noi și aparatele noastre, iute apărea, de te miri unde, câte-un deget aprig mustrător, musai de bărbat care n-avea mari probleme, mai apoi, de-a se lăsa tras în chip și-n eternitate.

Nu știu ce-au făcut alții în ziua de luni, 7 august, pe la orele amiezii, dar eu am fost în audiență la regele din Turtuk. Nu primar, nu șef de trib, rege! L-am ascultat, cu poticneli de atenție, povestindu-și istoria de la strămoși până la cutia pentru donații.

Valea Nubra și cămilele bactriene au fost ca un premiu I cu coroniță. La 3000 de metri altitudine, găsești un nisip pe care ar fi geloase litoraluri celebre ale lumii. Natura știe să se aranjeze ca nimeni alta! Unde te aștepți mai puțin, cască o oază de frumusețe pe care s-o vezi poți, dar s-o descrii, ba!

„Selfiști” profesioniști se pozează din toate unghiurile, apoi zac puțin pe dunele de nisip, răpuși de efort. O tanti în galben epuizează situațiile fotografice și partenerul care face tot posibilul să nu rateze vreun unghi. După un sfert de oră, o văd hlizindu-se singură înspre camera telefonului, bărbatul se lăsase păgubaș. Puiul de cămilă plânge, în timp ce mama lui își plimbă clientul. Take my photo! îmi strigă un călăreț vesel, iar eu execut ordinul zâmbind. Îndrept aparatul spre un pașă, el mă atenționează că-i însurat, să-i prind și consoarta în cadru. Nu iau vreo cămilă la plimbare, doar dunele la pas.

Noaptea și așteptata eclipsă de lună ne-au găsit în Hundar, la un hotel unde curentul era pe rație, iar conexiunea la net aproape inexistentă. Nu-i bai, ne conectăm la univers, ne-am zis, dar tot ce-am prins a fost câte-un pui voinic de somn, unul mai iute ca altul, lăsându-l pe Tzecu, ultimul mohican, să se bucure de lună, cu eclipsa ei cu tot!

Take my hand
Come back to the land 
Where everything’s ours
For a few hours

Mai multe fotografii.

Va urma... Mâine dimineață, pe la 7:00. :)

 


Comments

No comments posted.
Loading...

Archive
January (6) February (8) March April (3) May (2) June July August September (1) October November December
January February March (1) April May (1) June (1) July August (1) September October November December
January February March April May June July August September October November December