India - a journey of a thousand feelings - VII

February 04, 2019  •  Leave a Comment

Capitolul VII I want you now

I want you now
Tomorrow won’t do
There’s a yearning inside
And it’s showing through

Cu atitudinea asta, nu vinzi elefantul! Nici vreo Puja nu prinzi, hai, dă-te jos! Uite, șlapii-s la locul lor, ia-i, te vor duce la cafea… Îmi încerc oboseala cu amenințări și promisiuni. E o altă dimineață necoaptă. Ce cafea?! se rățoiește somnul nedormit. Pain… I’ll say it again… Pain!

Puja ni s-a sustras de câteva ori, de ajunsesem să cred că-i vreo închipuire de-a lui Tzecu, o Fata Morgana, menită să ne scoale-n creierii debusolați ai zilei, să ne mâne-n căutări nerodnice. Mănăstirea o găseai, dar ia Puja de unde nu-i! Suspectam și călugării că se joacă cu noi, ei se jurau că abia ce s-a terminat, eu mă uitam după degete ținute în x, pe la spate. Haha, s-a terminat, ai? Și va mai fi? Yes, at 12 o’clock, mi-a zâmbit unul, și-am râs, ca la un banc zdravăn, doar nu era nici 7 dimineața!
Dar și când am prins-o, pe Puja asta, fix în debutul ei, taman când mă lepădasem de orice speranță, mi-a răsplătit toate strădaniile ratate.

That’s all there is
Nothing more than you can feel now
That’s all there is

Hemis Gompa. Murmur ritmat de rugăciune. Călugări tineri, călugări bătrâni și copii. Mulți copii, așezați în rând, cu cănile de tablă, goale, în față. Nu sunt nici serioși, nici prea veseli, momentul nu i-a încremenit pe locurile lor, nu fac gălăgie, dar nici liniște, unii zâmbesc, alții murmură ceva, la unison cu adulții. Nu-s prea smeriți, n-au ieșit din copilărie, iar lumea lor nici nu le-o cere. Îi privesc de pe scări. Un călugăr pe care-l observ mai târziu îmi face semn să intru. Mă descalț urgent și pășesc înăuntru, ochind un colț de unde să pot privi întreaga desfășurare de forțe, fără să deranjez.


Se încheie prima rundă de rugăciune, sau cel puțin așa cred eu, iar un flăcău trece pe la toți cei din sală și le umple paharele cu Masala Chai. Inclusiv noi, turiștii străini, primim câte un păhărel. E dulce și bun, singurul Masala Chai pe care l-am băut în India. În rest, am preferat clasicul Black Tea. Murmurul reîncepe, aceeași cadență. Pe alocuri, se trezește câte-un țânc mai nedormit, ca mine, și sparge ritmul cu o voce ascuțită, dorind să-și facă simțită prezența. Noi, străinii, zâmbim veseli și îngăduitori, ceilalți sunt neperturbați. Un călugăr-șef se plimbă printre rânduri, urmărindu-și atent, dar îngăduitor, confrații mai mici. Observ că este singurul încălțat și mă mir tăcut. Un băiețas aleargă ca un titirez și șterge băncile tuturor cu ceva ce-mi pare un ștergar alb. Îl urmăresc cu privirea ce mi s-a înveselit nespus. Un călugăr îi dă una peste cap, eu mă încrunt, ei zâmbesc, băiețașul nu se oprește din lucru. Ni se umplu iar paharele. Gust. De data asta e un ceai sărat. Nu-l beau. Minutele se scurg, nu atârnă de timp, nimic nu-mi pare monoton și nu resimt vreo dâră de plictis. Fără să fi rezistat la vreo liturghie pe la noi, m-am servit cu Puja asta, în loc de-o cafea bună!

Am avut noroc! Cealaltă Puja la care am participat, de la Thiksay Gompa, deși mult mai elaborată, cu intervenții instrumentale – să apuc și eu să văd că roata verde, prezentă peste tot în temple e o tobă – s-a contrat cu junghiul meu din coaste, nemernic insinuat peste noapte, și n-a câștigat. Am părăsit lăcașul și ceremonia înainte să fie nevoie să strige cineva după un doctor. Durerea îmi zvârcolea creierul, spatele îmi era prins într-o menghină, mesajul scris la intrarea în mănăstire ”May all who are sick and ill quickly be freed from their ilness…” nu-și făcea efectul suficient de repede. Până la sfârșitul zilei, cu puțin ajutor prietenesc, l-am învins, dar furtișagul momentului se-nfăptuise.

Micuții călugări, la vârsta copilăriei abia înmugurite, mi-au jucat pe toate coardele sensibile. Îi vedeam pe ei, apoi pe Horia al meu, apoi iar pe ei, în fața blidelor goale de tablă, apoi iar pe Horia, ce-mi arăta noile hot wheels din colecție, și iar erau ei, cuminți și abia treji, tresărind la anumite cuvinte din rugăciune, apoi iar al meu, proaspăt și cald, în îmbrățișarea noastră ca o mantră. Au făcut câteva ture înot ochii mei, iar gândurile bune le-am adunat și le-am trimis să se îndeplinească.

Vizitarea unei Gompa nu-ți reduce dorința de-a mai vedea una, și încă una. Cățărate te miri unde, de-ți dai duhul rău până ajungi sus, te întâmpină cu o atmosferă serenă. În toate templele sunt bani lăsați la vedere, grămăjoare mici și mari, m-am întrebat cât ar rezista la noi, cu toate afișele care atenționează că obiectivul se află sub supraveghere video. Călugării nu ne-au privit încruntați, deși poate erau și ei măcar puțin intimidați de aparatele noastre, care abia îi așteptau să facă cel mai mic gest. N-am fost, nici măcar o dată, admonestați. Dintre toți, mi-a rămas la suflet Lama Rinzin, de la Spituk Gompa, cu zâmbetul lui îngăduitor, cu ceremonia pe care a oficiat-o singur și cred că doar pentru că noi intraserăm în templu, cu răbdarea cu care ne-a răspuns întrebărilor. Și celor nerostite.

I feel you, within my mind.

Mai multe fotografii.

Va urma... Mâine dimineață, pe la 7:00. :)

 


Comments

No comments posted.
Loading...

Archive
January (6) February (8) March April (3) May (2) June July August September (1) October November December
January February March (1) April May (1) June (1) July August (1) September October November December
January February March April May June July August September October November December